Visul

1984. Luasem examenul de licenta, doar ca autorizatia intarzia sa apara. La sfatul unui radioamator mai in varsta, solicit secretarului de partid de sectie sa ma faca membru. La inceput a crezut ca este o gluma, fiindu-i servita de multe persoane in bascalie. Cei mai in varsta isi amintesc ca organizatiile aveau plan de inscriere. Ii explic ca am nevoie de aceasta "calitate", presupune ca vreau sa merg la o scoala militara si organizeaza sedinta de acceptare in randul membrilor. Dupa "confirmarea" organizatiei pe intreprindere, am devenind membru cu drepturi depline. Ca o "coincidenta", la scurta vreme apare postasul cu plicul "eliberator" a modulului de emisie din transceiver. Mesterisem la el cateva luni de zile si deja faceam receptii autorizate in banda de 80m. In doua zile, gratie echipamentului home made si a unei sarme dintre doi copaci, eram deja in eter cu mai bine de 1W putere. Totul mergea struna si prinsesem gustul traficului radio de noapte, doar ca "finalul", un BD139, crapa periodic. Experienta mea in tot ce inseamna emitatoarele era mai mult teoretica. Totul era conform schemei. Verificasem de multe ori. Citisem cu atentie explicatiile autorului, dar aveam la indemana doar un multimetru Ц4324 (fabricatie URSS) pentru masuratori si componente folosite in aparatele electronice din comert. In acele vremuri, aparatele de masura si componentele electronice erau destul de scumpe. Repetarea avariei m-a captivat atat de mult incat, intr-o noapte, am visat care este problema. M-am trezit si mi-am notat intr-un caiet "rezolvarea". A doua zi, inarmat cu un tranzistor nou cumparat de la raionul de electronice al magazinului universal "Barladul" (cel mai mare magazin din QTH), am inlocuit finalul mort, am refacut polarizarea tranzistorului (cauza defectarii repetate) si am revenit bucuros in eter. In anii 90, propagarea era buna in banda de 80m, dar cu 1W (DSB, CW) eram auzit local si in judetele limitrofe. Suficient cat sa intretina flacara pasiunii.