Tunerul de antena este un circuit de adaptare a impedantei, in asa fel incat sa fie o potrivire cat mai buna intre impedanța de ieșire a emițătorului (50 ohmi) si antenă. Sunt doua tipuri: manuale și automate. Diferența dintre ele este ca cea dintre o mașină cu cutie de viteze manuală și una automată: ambele te duc la destinație, dar experiența este total diferită.
1. Tunerul Manual (cel cu butoane și ace indicatoare)
Este preferatul entuziaștilor care vor control total și durabilitate.
- Avantaje:
Plajă mare de acord: Poate „acorda” aproape orice sârmă, oricât de nepotrivită ar fi.
- Rezistență:
Suportă puteri mari (există modele de 1-2 kW) fără să se ardă ușor.
- Fără curent:
Nu are nevoie de alimentare de la baterie sau priză.
- Dezavantaje:
Este lent. Dacă schimbi frecvența rapid, trebuie să te oprești și să învârți din nou de butoane.
2. Tunerul Automat (zgomotos în timpul acordului)
Acesta folosește un microprocesor și relee pentru a alege singur combinația corectă de bobine și condensatoare.
- Avantaje:
- Viteză
Apeși pe un buton (Tune) și în 2-3 secunde totul este gata.
- Memorie
Majoritatea „țin minte” setările. Dacă te întorci pe o frecvență folosită ieri, acordul se face instantaneu (sub o secundă).
- Confort
Poate fi montat chiar la baza antenei, afară, fiind controlat prin cablul coaxial.
- Dezavantaje:
- Limitări
Dacă antena este foarte „proastă”, s-ar putea ca tunerul automat să nu găsească o soluție și să dea eroare.
- Sensibilitate
Componentele electronice (releele) se pot arde dacă încerci să faci acordul la putere prea mare.
Care este mai bun pentru tine?
Dacă ești un operator care stă liniștit pe o singură frecvență și vrei un echipament care să te țină o viață, un tuner manual este o investiție sigură.
Dacă ești un operator activ, care sare rapid de la o bandă la alta (contest-uri) sau mergi în ieșiri în natură (SOTA/POTA), un tuner automat este aproape obligatoriu pentru a nu pierde timpul.
Cum arată la interior
Dacă ne uităm în interiorul acestor „cutii magice”, vei vedea că, deși fac același lucru, ele arată destul de diferit. Iată ce găsești in carcasă.
În interiorul unui tuner manual este un paradis al mecanicii. Totul este mare, solid și strălucitor. Condensatoare variabile, bobină. La modelele mai scumpe, vei vedea o bobină cu roler (un cilindru de ceramică cu sârmă argintată pe el și o rotiță care merge pe sârmă). Acest sistem mecanic permite reglarea continuă a inductanței și implicit un acord mai precis. La cele mai ieftine, este o bobină fixă cu prize conectate la un comutator rotativ. Totul este legat cu fire groase sau benzi de cupru, pentru a rezista la tensiuni și curenți mari.
În interiorul unui tuner automat lucrurile arată ca o placă de bază de calculator. Relee și componente fixe. În loc de piese care se învârt, ai o mulțime de bobine mici și condensatoare fixe, de valori diferite. Microprocesorul testează prin încercări ultra-rapide care combinație de capacitate și inductanță oferă cel mai bun SWR, activând releele corespunzătoare. Foarte important este senzorul SWR. Unul-două inele de ferită prin care microprocesorul citește unda reflectată.
Un mic avertisment!
Dacă deschizi vreodată un tuner (mai ales unul manual) în timp ce stația emite, nu atinge nimic înăuntru! Chiar dacă stația are doar 100W, în interiorul tunerului, datorită fenomenului de rezonanță, se pot forma tensiuni de mii de volți. O arsură de radiofrecvență nu e deloc plăcută – arde țesutul din interior spre exterior și se vindecă foarte greu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu